Volkswagen reduce prețul mașinilor electrice și cu motor cu combustie pentru a crește livrările către China
Grupul Stellantis a reușit să depășească Volkswagen Group în 2023, din punct de vedere al profitului operațional realizat, dar și la nivelul profitului net.
BMW Group a anunțat că și-a atins obiectivele financiare pentru 2022, cu creșteri ale EBT-ului cu aproape 50%, dar și a profitului net, cu un procent similar. Vânzările de mașini electrice s-au dublat în ultimul an.
BMW Group a reușit să-și majoreze spectaculos performanțele la finalul primului trimestru al lui 2022, dublându-și practic randamentul, cu ajutorul crizei de semiconductori.
BMW Group intră în rândul constructorilor auto care raportează o frânare importantă în trimestrul al treilea al acestui an, din cauza crizei de semiconductori, dar care reușesc în același timp să mențină rezultate financiare și de vânzări bune, pe primele nouă luni ale acestui an, cu perspective bune pentru finalul lui 2021.
BMW Group a anunțat, la finalul lunii septembrie și al celui de-al treilea trimestru, că își majorează coridorul pentru marja EBIT a segmentului auto,
BMW și-a propus ținte foarte ambițioase din punct de vedere al business-ului. Potrivit unei declarații a directorului de producție pe întregul grup, Milan Nedeljkovic, compania bavareză vrea să reducă toate costurile de producție pe vehicul cu 25%.
BMW Group a publicat un anunț pe baza datelor preliminare privind primul trimestru din 2021, care arată că a obținut indici de performanță care „depășesc așteptările pieței”.
BMW Group a anunțat rezultatele financiare pentru 2020, apreciate ca fiind „pozitive”, în special datorită cifrelor în creștere pentru a doua jumătate a anului.
Constructorii auto par a-și fi revenit din criza provocată de epidemia de coronavirus, după cum reiese din datele financiare ale companiilor din trimestrul trei, publicate de companii. Ferrari a redevenit cel mai profitabil constructor auto, în timp ce pe locul al doilea a urcat, surprinzător, o companie care în urmă cu un deceniu era în faliment.
BMW Group și-a revizuit țintele pentru acest an, în scădere, din cauza războiului tarifelor, în special, dar și a cursurilor de schimb și investițiilor în vehicule electrice.
Afacerile grupului Proleasing Motors au crescut cu 17,5% în primele șase luni ale acestui an, la 78,11 milioane de lei, pe fondul avansului livrărilor de mașini noi și rulate, al vânzărilor de piese de schimb și al numărului de reparații auto.
BMW a anunțat rezultatele anului fiscal 2017, cu recorduri pe linie și un nivel al profitului care depășește în premieră 10 miliarde euro, după 8 ani de creșteri succesive. Reducerile de taxe din SUA au generat o creștere a profitului net cu aproape 1 miliard de euro.
BMW a obținut un profit net și venituri peste așteptările analiștilor în trimestrul al doilea și a confirmat estimările pentru ansamblul anului 2016, relatează MarketWatch.
BMW a raportat un profit și venituri record pentru 2015, susținute de creșterea vânzărilor de automobile la aproape 2,25 milioane de unități, potrivit raportului financiar al grupului german. Cel mai mare producător auto de lux mizează pe noi creșteri în acest an, impulsionate, în principal, de ultimele modele din Seria 7.
Dieter Zetsche, CEO al Daimler, a declarat că Mercedes-Benz, divizia de automobile de lux a companiei, nu va sacrifica marja de profit pentru a depăși rivalul BMW și a deveni cel mai mare producător de mașini premium, potrivit Reuters.